Da, probabil mulți nu vor trece de această primă propoziție spusă de un psiholog. "Păi nouă să ne spui despre minte, despre emoții, despre comportamente! Ce ne iei cu d-astea? că azi am trecut deja pe lângă cinci biserici până să ajung la servici."
Poate că așa o fi dar, cu răbdare, o vom scoate la capăt.
De unde treaba asta cu liniștea? Cum adică liniște? Unde să facem liniște? Să ne mutăm toți în creierii munților ca să avem parte de liniște? Să ne punem vată în urechi sau căști cu noise cancelationl de la te miri ce firmă ca să ne punem la adăpost de zgomote?
Nu…
Trebuie să învățăm să ne facem liniște în cap!
Ce psihoterapeut cu formare în Terapia Cognitiv-Comportamentală am petrecut niște ani pentru a aprofunda o schemă aparent extrem de simplă:
Gând - Emoție - Comportament
Un soi de „de sus în jos" că prima oară apare gândul în cap, apoi emoția, mai ales prin dreptul stomacului, pentru ca, la final, să ... din mâini sau din picioare ca să faci ceva. Comportamentul. Acu, pe repede inainte, în genul ăsta de terapii lucrezi cu materialul clientului. Nu de alta, da' s gândurile lui. Că or mai fi fost și ale tale, aia e. S-ar putea numi, la o adică, contratransfer. Că nu toate gândurile tunt de înregistrat pe la OSIM sau patentate. Dar să revin. Gândurile, aparent, nu se văd. Da știu, gândurile CHIAR nu se văd. Pentru că neurochirurgia este printre puținele, dacă nu singura disciplină din sfera medicală în care lucrătorul cu halat nu vede produsul finit al organului. Deschide capul unuia, ca medic și nu e ca și când ar zbura de acolo un stol de păsărele - sau de fluturi. Așa că se apelează la un alt specialist, la psihiatru și/sau la psiholog pentru a lucra cu aceste emanații ale creierului. Doar că, deși nu se văd aceste gânduri în mod direct, ele se pot vedea, sau dacă vreți, se decodează prin comportament. Unii dentre noi avem ticuri, unii suntem grași, alții, dimpotrivă suntem cât te poate de fit. Unii suntem superstițioși. Uneori, mai mereu, ne e frică și vrem să fim în control. Uneori suntem bucuroși. Alteori suntem triști. Dar mereu avem gălăgie în cap. E ca la licitațiile alea de pe la americani: „Și acum punem în vânzare gândul X care pornește de la suma Y. Cine oferă mai mult? și începe pârăiala aia verbală care se termină după câteva momente cu „Sold!" și cu un ciocan lovit de masă. Ăsta e momentul când, în capul nostru, am luat o decizie. Bună - rea, nu contează. Oricum o vom scoate la licitatie și mâine sau poate un pic mai târziu. Că ne vom răzgândi sau vom simți nevoia să reanalizăm. Dacă a fost licitația trucată? Practic, un fel de „reconfigu¬rare traseu" ca pe waze. Numai că ce să vezi? Înainte și tot inainte, dacă înconjori pământul ajungi, invariabil, înapoi. Sau ânapoi, cum ar zice alții. Adicătelea nu ai ajuns nicăieri deși, aparent, te-ai tot plimbat. Dacă ai citit până aici e mare lucru. Înseamnă că, preponderent, ai auzit o singură voce. A ta, citind. Ia o pauză. Presupune că citesti următoarele 3 rânduri goale. Dar citește-le încet. Le poți urmări și cu degetul, la nevoie.
Programează o sedință 
